9. Antenistii – Pulp Fiction cu Mircea Badea

Antecamera biroului domnului Dan Voiculescu. Valentin Stan și Mircea Badea vorbeau unul cu altul, aşteptând să intre pe rând în audienţă. De fapt Valentin Stan nu apucase să mai spună și altceva după „salut Mircea”. Badea în schimb era de neoprit:

- Prietene, să vezi ce am păţit ieri… Eram la mallul din Cotroceni mai precis, la bar. Barul gol. Perfect! zic eu antisocial cum mă ştii. Mă duc lângă tejghea, îndepărtez două scaune unul de altul şi mă aşez comod pe ele în șpagat. Comand un Tedi de morcovel la halbă, că ştii că eu nu beau alcool şi ce să vezi? Melteanul de barman îmi serveşte halba cu o dudă din aia în ea… cum îi zice frățioare? Un pai prietene şi care mai era şi roz pe deasupra. Aşa ceva? Simțeam cum îmi iese alergia. Barmanul… săracul de el, clar ori era prost, ori ticălos. Da’ eu cred totuşi că ticălos. Bă trăi-ți-ar… adică unde gâții mă-ti-i de băsist ai văzut tu pe cineva sugând cu paiul dintr-o halbă? Nu apuc să mă gândesc cum să-i frig un cap în gură fără să-mi schimb poziția, când aud în spate cum se apropie unu’ de respira greu şi simt şi o bătaie pe umăr.

Acum sunt mult mai bine pregatit pentru urmatorul meci cu Doroftei

Încerc să mă uit să vad cine e, dar nu pot să mă întorc decât câteva grade. Asta tot din cauza poziţiei, evident. Aşa că mă rezum să întreb: cine e? Nici un răspuns. Acum pentru că se adunaseră două motive, mă cobor de pe scaune şi mă întorc. În spate cine crezi că era? Bendeac al meu. Costumat complet în Becali, ştii tu, cum îl vezi la televizor, costumul cu dunguliţe verticale, peruca, tot tacâmul. În spatele lui, vreo nouă ciumpalaci, maxim zece să fi fost. Nu apuc eu să-l întreb dacă i-a plăcut peria de păr pe care i-am luat-o de Crăciun, că ăsta, vorbind ca Becali, începe să mă înjure şi să mă spurce, cum că sunt o hahaleră, că de ce m-am luat eu de popi, că de ce m-am luat eu de fotbalişti, că de ce nu joc eu pac-pac decât să mă bag la fotbal, că sunt sclavul lui Voiculescu, ştii tu obișnuitele… apropo, tu de câte ori te speli pe cap pe săptămâna? Eu mă spăl în fiecare zi. Lasă ca-mi spui tu după…așa şi după vreo cinci minute, în care ăsta mă înjură încontinuu, realizez că lângă Bendeac stătea uitându-se urât la mine, ăla de respira greu. Cine crezi că era? Fix Smărăndescu. Îl ştii… Hopa! Ce să caute Smărăndescu cu un Bendeac perfect viu şi nedezasamblat, în aceeaşi încăpere? Bă trăi-ți-ar, mă uit eu mai bine la Bendeac şi abia acum realizez, prietene, că ăla de îl înjura pe fratili tău, nu era Bendeac, era chiar adevăratul Becali. Ştii ce greu de deosebit sunt ăştia doi… Hopa…zic din nou, ăştia s-au gândit să mi ţi-l aranjeze pe micuţ. Păi zi așa frate. Trebuie să recunoşti că e suprarealist să îl pui pe Becali cu verbul “a gândi” şi cu cincisprezece gorile pe deasupra, în aceeaşi propoziţie…. Dar ce să vezi? nu erau doar în aceeaşi propoziţie, erau cu toții şi în acelaşi loc în spaţiu, în spaţiul meu personal mai exact şi solicitau o bătaie. Perfect, dacă asta vor, se aprobă… îi bat cu o mână până obosesc şi apoi schimb mana. Ghinionul lor, prietene, e că eu obosesc greu şi am şi multă experienţă în direct… Păi o să le dau la toți câteva directe în pifometre și apoi după ce îi frăgezesc de leşină 24 de ore, răzbunător cum mă ştii, vin şi la trezire să îi mai bat odată. Şi o să vin aşa în fiecare zi să le dau omorul pentru încă 24 de ore. Ştii că eu sunt şi serios şi riguros, fac emisiuni zilnice încă de pe vremea lui Tele 7 abc. Soto unşpe ani de zile nu mă plictisesc. Prietene şi cum încercam eu să-mi calculez bătaia, la ce oră îmi convine să le-o readministrez, deodată îmi aduc aminte că nu poţi să fii persoană publică și să baţi aşa douăzeci de oameni fără să afle presa. Că nu ai cum. Păi noi avem şapte servicii secrete. Şapte! Tu cu ce crezi că se ocupă ele? Şi eu atunci ce mă fac? Parcă şi văd titlul din Evenimentul zilei – „Nemernicul de Badea a agresat nişte cetăţeni la mall care e el nemernic”. Evenimentul zilei: o mare mizerie apropo. Eu nu mai pot cu ăștia. N-au făcut în viața lor una de-un leu…
- În câteva momente puteţi să intraţi, domnule Stan, le întrerupse secretara conversaţia cu telefonul la ureche.

Un ciumpalac care se dă mare armăsar. Alături de el, Mircea Badea

- Câteva momente? se revoltă Badea. Păi şi eu ce să fac prietenă în câteva momente? Eu abia acum mă încălzisem, eram pe geagichi, apropo, tu de câte ori te speli pe cap pe săptămână? Eu mă spăl în fiecare zi. Apoi neașteptând răspuns și întorcându-se spre Stan continuă: Bine măi Valentine lasă că îţi povestesc eu data viitoare cum am rezolvat scurt problema mea cu titlurile din ziare, cu ajutorul fugii. Ştii cum fug? Oau! Spectaculos. Lasă că mai găsim noi timp să continuăm discuţia. Chiar dacă trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Bine, pa, hai că văd că mă sună un securist şi nu mai pot vorbi…. Alo?… Cu respect!
…
– Mhm, păi ziceţi şi dumneavoastră ceva de genul „Nu, dar mai roagă-mă că-mi place”… cu plăcere… staţi că vreau şi eu să vă întreb ceva: dumneavoastră de câte ori vă spălaţi pe cap pe săptămână? Eu mă spăl în fiecare zi…
Între timp, în birou, mogulul Antenelor, Dan Voiculescu se ocupa de blog. Ceruse câteva momente secretarei să aibă timp să-i răspundă unei cititoare. Cititoarea, era de fapt chiar Mircea Badea, care ascuns în spatele un pseudonim de femeie, solicita un salariu mai mare pentru realizatorul său preferat, Mircea Badea. Voiculescu se gândea cum s-o refuze fără să pară nedemn de titulatura sa de “cool mogul”. Îi trebuia ceva nostim şi isteţ. Pentru că nu îi venea nicio idee, hotărî să-l sune pe Badea.
- Alo, Mircea…. Măi, tu care eşti cel mai spontan angajat de la noi din trust, dă-mi şi mie te rog o idee cum să formulez un refuz unei imbecile stresante care îmi cere o stupizenie. Dar să fie într-un mod care să dea de înţeles că sunt un tip nostim şi isteţ … „Nu, dar mai roagă-mă că-mi place”? Da ştii că e foarte bună? Bravo, merci, hai pa! … Şi trimite-l pe Stan înăuntru… O dată la trei zile. De ce?