Mi-a zis zilele trecute Radu că ar trebui să scriu ceva de moartea lui Teo, că până mă mişc eu să scriu sigur crapă. Aşa că, probabil în momentul în care citeşti rândurile astea, Teo a murit deja de septicemie. Sau cum căcat s-o muri de la pancreatită&co.

Teo se odihneşte în pace

Teo se odihneşte în pace

Viena, Austria. Cele opt kilograme jumătate de plămâni ale Teodorei Trandafir sunt umflate şi dezumflate de nişte aparate. La un moment dat, obosite de atâta efort aparatele cedează. Iar Teo se trezeşte într-o hală umedă şi rece. E înconjurată de galbejiţi cu ochi oblici, aşa că primul ei gând e că a ajuns în China. Doar că gălbejiţii cu ochii oblici sunt îmbrăcaţi cam cool, aşa că al doilea gând al ei e că a ajuns în Japonia. E în fund pe podeaua umedă şi simte că răceala îi trage la păsărică, aşa că se ridică. Nu e în Japonia că hala nu arată hi-tech deloc. Japonezii se împing către ce pare a fi o ieşire şi vorbesc în limba lor ciudată. Tot ciudat se uita şi la Teo, care chiar pare din alt film. Intrigată, îşi dă coate până spre ieşire. Îşi mai cere scuze pe româneşte, engleză sau arabă dar nimeni nu pare să i le accepte. Ajunge într-un final în locul unde se îmbulzeşte lumea. Acolo stă un tip trecut de 45 de ani, îmbrăcat în alb. Tipul are o foaie în mână din care tot strigă nume. La un moment dat, ridică privirea din foaie şi din mulţimea de japonezii îi sare în ochi Teo.

- Oooo… doamna Teo, aţi ajuns cu bine. Haideţi, veniţi aici să vă facem actele! strigă bărbatul.

Teo, mirată că aude vorbindu-se în română se execută şi se apropie. Bărbatul îi ia mâna, i-o sărută, se prezintă “Sfântul Pavel!” şi adaugă “M-am topit după emisiunea dumneavoastră. Sunt un mare fan. Haideţi pe aici, să îl cunoaşteţi şi pe Şefu, pe Sfântul Petru.”. Teo e bulversată şi începe să înţeleagă că a murit. Gândul îi zboară la fi-sa. Când văd că intră altcineva înaintea lor, japonezii se enervează şi încep să se agite. Sf. Pavel îi împinge puternic pe cei care s-au nimerit în faţa lui şi le aruncă un “Mai daţi-vă-n pula mea de gălbejiţi! Unde căcat să vă băgăm pe toţi zece mii? Staţi dracu’ linistiţi şi aşteptaţi!”. Se întoarce către Teo care privea interzisă şi îi spune “Mă scuzaţi doamna Teo, da’ sunt foarte dificili japonezii ăştia. Şi, ştiţi, cutremurul ăsta ne-a cam prins pe nepregătite. Noi suntem puţini, ei mulţi şi tot aşa. Haideţi, pe aici.”

Urcă la etaj şi ciocănesc la o uşă, aud un “intră” şi Teo şi Sf. Pavel intră.

- Ia uitaţi Sfântu’ Petru pe cine am adus: pe doamna Teo!

Sfântu’ Petru, un individ pe la vârsta a doua, libidinos, cu trăsaturi de beţiv, tocmai îşi reumple paharul cu vin. E îmbrăcat în alb, dar extravagant. Iar hainele lui sunt semnate Alexander McQueen. Cu semnătură mare, cum au cocalarii tricouri Armani sau Dolce&Gabanna. Camera e toata alba, doar vinul e roşu.

- Oh, Teo, draga mea, m-am cam chinuit cu tine. Să le iau mamele în pula la medicii austrieci că se cam pricep. Se fac doua luni de când tragem de tine.

Teo Trandafir

Stai puţin prietene, ce se-ntâmplă aici?

Teo e înmărmurita de ce i se întâmplă, nu zice nimic, nu prea gândeşte nimic.

- Îmi pare rău că te primesc în nebunia asta. Şi acum e bine, dar stai să vezi când o exploda centrala nucleară ce-o să fie aicea. Nici nu vreau să mă gândesc. Da` mai da-i în pula mea, să aştepte.

Din hala se aud ţipete, aşa ca un fel de revoltă. Sf. Petre se enervează şi transformă un perete în geam. Geamul dă în hală. Se duce la geam, îşi trage pantalonii în vine şi îşi vânitura pula către japonezii nervoşi strigând “Luaţi-l pe Budhha de aicea!”. Îşi trage pantalonii, face geamul perete la loc şi se întoarce către Teo.

- Nişte scârbe. Teo dragă, revin la tine. M-am răzgândit. Te întorci înapoi. Că nu-l suport pe Măruţa ăsta şi vreau să îţi reiei emisiunea pe PRO. Îmi pare rău de încurcătură.

- Adică nu apuc să-l văd pe Dumnezeu? întreabă Teo fericită ca reînvie, dar tristă că invie fără să vadă Providenţa.

- Dumnezeu a murit, dragă. L-am mâncat.