Prin Timp

Albert se propti puţin cu umărul în leul de marmură şi, cu un icnet îl balansă puţin de la sol. Băgă mătura sub el şi îl trânti la loc repede, gâfâind. Cinci facultăţi de fizică să faci, şi tot nu înţelegi cum rasa mă-sii ajunge praf sub un leu de marmură de 200 de kile, se gândi el, udând puţin mătura în fântânuţa cu bonsai şi beculeţe din mijlocul camerei. Se hotărî să nu mai aducă scara ca să cureţe paianjenii din interiorul cupolei aurite. Nu s-au strâns ei într-o săptămână.

Dr. Salam

Cea mai grea parte a curăţeniei fu, ca de obicei, pusul de bibelouri pe televizor. E greu să balansezi balerina şi peştele de sticlă pe muchia de doi centimetri a plasmei de 2,20 metri în diagonală. Cel mai cretin însă stătea mileul cu margine aurită, care, făcut pentru televizoare vechi, pur şi simplu atârna peste ecran în partea de sus la ăsta subţire. Dar aşa îi plăcea stăpânului. Să aibă televizorul breton. Toate chestiile trebuiau să fie exact cum îi plac stăpânului. Măcar casa lui să fie mereu la fel, dacă restul lumii se schimba mereu. Pentru că stăpânul casei era

FLORIN SALAM, CĂLĂTOR PRIN TIMP

Portalul albăstrui se deschise pe la jumătatea tavanului, cu un băzâit electric. Un acordeon masiv căzu fără nici un zgomot pe covorul luxos, din păr pubian de cămilă. Covorul era atât de bun încât absorbise tot şocul. Se gândiseră arabiţoii ăia, cu mintea lor, la acordeoane care cad, când l-au făcut. A dracu’ minte pe ei! Cu zgomot de acordeon căzu şi Florin Salam. Peste acordeon, evident.
Era julit, transpirat şi slinos pe faţă de parcă se pişase într-un vulcan. Juliturile erau ceva nou. Era evident că n-a ieşit chiar cum trebuie călătoria prin timp. Albert începu să turuie parametrii, cum am fost învăţat.

- 4 Noiembrie 2011, România, preşedinte e Băsescu, oamenii în continuare se uită la Bendeac şi gustă manele. Dezmeticindu-se brusc, Florin sări de pe covorul extraordinar de rafinat şi cu o mână îl apucă pe slujitorul lui Albert de guler, iar cu cealaltă mână apucă un porumb fiert dintr-un lighean de porumb fiert.
- Lasă asta, că sunt parametri secundari, răcni Florin Salam, muşcând din porumbul fiert şi scuipând bucăţi fine de hoaspe de porumb cu fiecare cuvânt. Zi-mi de Robohitler. A fost înfrânt?
- Să-mi fie iertat, stăpâne, dar nu am auzit în viaţa mea de Robohitler?
- Imens, jumătate robot, jumătate Hitler?
- Nu a existat în realitatea asta, stăpâne!
- Înseamnă că am reparat anomaliile temporale, rânji Florin Salam, cu mult porumb între dinţi. Se uită puţin spre acordeon. Mă rog, când am plecat eu, acordeonul se ţinea pe spate, nu pe burtă. Dar nu poţi să repari chiar tot….

Invidia duşmaniilor e atât de mare

- Albert, unde-i Aurel? De obicei urla cum veneam acasă.
-Aurel, stăpâne?

Un sentiment de năpastă îi porni din coşul pieptului său păros şi îi paraliză tot corpul. Creierul încerca să înţeleagă ce corpul deja bănuia. Întrebă oricum.

. Aurel, velociraptorul meu?
- Să-mi scuzi ignoranţa, stăpâne, dar ce e ăla un velociraptor?
- Un soi de dinozaur….

Bănuiala se trasforma încet, încet în certitudine.
- Îmi pare rău, stăpâne, dar dinozaurii sunt dispăruţi…
- De când?
- De… milioane de ani….

Florin Salam căzu în genunchi şi se tângui cum doar un manelist se poate tângui. Ţinându-se de inimă şi dând din cap în ritmul unei muzici imaginare. Încercând să repare timpul mai mult l-a stricat. Şi atunci ştiu că ziua abia începuse. Că trebuie să se întoarcă înapoi în timp şi să-l facă pe Aurel să existe din nou. Poate mai ţin o tură motoarele turbo ale maşinii de călătorit prin timp….