Posturile de televiziune şi radio trebuie să asigure, în mod gradual, până la 1 ianuarie 2015, accesul persoanelor cu deficienţe de auz la principalele emisiuni informative pe care le difuzează zilnic, potrivit unei modificări a Codului audiovizualului, adoptată joi de membrii CNA. (Via Mediafax)

Dacă nu vedeţi ceva greşit în afirmaţia de mai sus, încercaţi să vă ţineţi respiraţia. Cum cât? Cam cât vreţi voi, că e clar că oxigenul ajunge la creier degeaba.

Hai să mai încercăm o dată: „Astfel, CNA a decis – la propunerea lui Attila Szasz, membru al Consiliului – că posturile de televiziune şi radio trebuie să asigure, în mod gradual, până la 1 ianuarie 2015, acces persoanelor cu deficienţe de auz la principalele emisiuni informative, pe care le difuzează zilnic…”

Attila, hai să explicăm ca unui copil cu nevoi speciale. În cazul tău, nevoia de a fi retardat în public. Un televizor transmite informaţie de două tipuri: auditivă şi vizuală. În caz că spectatorul e complet surd, putem pune subtitrări sau o maimuţă în colţ care să dea din mâini în limbajul semnelor, suplinind pe vizual ce nu se poate transmite pe auditiv. Dar radio-ul transmite un singur tip de informaţie: auditivă.

Ai înţeles până aici, sau trebuie să mă duc să îmi aduc creioanele colorate, să-ţi desenez?

Cum poţi să faci un surd să aibă acces la informaţia de la radio? Mă, omule, tu trolezi în CNA, sau eşti hidrocefal?

Adică, cu vasta mea imaginaţie, singura soluţie plauzibilă ar fi să se vândă la surzi fiecare aparat radio cu câte un domn, care să asculte ce se întâmplă la radio şi să pocnească surdul cu aparatura peste cap, ăsta înţelegând mesajul în Braille, după cucuie.

Eu zic să testăm metoda pe Attila.